Vasile

Vasile și-a pierdut tatăl de timpuriu și a crescut la mama sa și tatăl său vitreg. Surorile lui au părăsit familia foarte devreme, pentru că erau abuzate de către tatăl vitreg. Până la urmă, mama a divorțat de el. Dar, a decedat surprinzător, într-o noapte, probabil în urma unui atac de epilepsie. Vasile s-a trezit lângă trupul inert al mamei: " Niciodată nu mi-a fost atât de frică”,  a spus el mai târziu. Își reproșa că nu se trezise la timp, pentru a o ajuta pe mama sa.

Un bărbat s-a oferit să-l ia în plasament, dar l-a exploatat ca muncitor. Vasile a fost obligat să păzească oile și caprele, petrecându-și zilele și nopțile la pășune,  neputând astfel, să meargă în mod regulat la școală. Câteodată, de oboseală, adormea în timpul orelor. Era însingurat, lipsit de ajutor, nevrând să mai trăiască; chiar se ruga la Dumnezeu  să fie omorât de un urs, ca să fie eliberat.

În disperarea lui, s-a adresat în sfârșit autorităților și a fost dus într-un cămin de tranziție. Acum, frecventa din nou în mod regulat cursurile, fiind în clasă cu Ildiko, una dintre fetele noastre. Ea a relatat despre băiatul trist, care aproape că nu știa să citească și să scrie, neputând de aceea urmări cele predate la orele de curs. După săptămâni, ea a întrebat dacă nu l-am putea primi pe Vasile. Ea și ceilalți au o viață atât de bună aici, și poate, ar putea fi ajutat și Vasile.

Astfel, Vasile a ajuns la noi în 2011 când avea 14 ani, și este aproape de necrezut ce a devenit ulterior.  Între timp este un tânăr serios, care încearcă, cu mult zel și disciplină, să acopere golurile acumulate. Fotbalul este pasiunea sa. Prin felul său de a fi, liniștit și echilibrat, Vasile este un model pentru grupa sa, în ceea ce privește ambiția și ordinea. Aceasta le-a prins bine unora dintre copiii mai neliniștiți și haotici.

După absolvirea liceului, pentru un an de zile Valise a fost voluntar la o Organizație creștină din vestul României.

Rezumatul lui Vasile: „De când am ajuns, având 14 ani, la Samariteanul (Casa de Copii) sunt fericit. Dumnezeu s-a îngrijit de mine, iar eu de asemenea, i-am oferit viața mea. Aici am găsit o familie adevărată”.

Gabriel

Într-una din zile am fost contactați către DGASPC, fiind întrebați, dacă avem loc pentru un băiețel în vârstă de 4 ani. În timpul tratamentului unei leziuni recente, dublă fractură a brațului și umărul scrântit, au fost constatate, în mod frapant, alte fracturi netratate,  probabil  urmare a violenței domestice. De aceea, copilul nu se poate întoarce în familia sa.  În plus, el este mut.

Gabriel a venit la noi având brațele în gips; în plus, am constatat că fesele sale sunt pline de cicatrici. Am presupus că, probabil, fusese așezat pe soba încinsă. În mod surprinzător, îngrijitoarele au relatat, după scurt timp, că Gabriel totuși, nu este mut, pentru că l-ar fi auzit vorbind noaptea în somn: ar fi înjurat tare, și ar cunoaște cuvinte uimitoare. Rareori ne-am bucurat atât de tare legat de un vocabular neadecvat!

Noaptea, Gabriel avea coșmaruri îngrozitoare. Maja se rugă pentru el, iar coșmarurile au încetat brusc. Astăzi el este un copil vesel, vioi și sportiv. Este interesat de toate lucrurile și este foarte deschis față de oameni. Claudiu, un băiat de aceeași vârstă din Casă, este cel mai bun prieten al său. Ei sunt de nedespărțit. Școala este pentru Gabriel o provocare continuă, făcându-i mai mare plăcere să se zbenguie cu alți copiii în curte.

Reli

Reli a venit la noi când avea doi ani, fiind mezina dintre șase frați. Părinții erau suprasolicitați, în ciuda ajutorului practic și financiar oferit de ASM, așa încât DGASPC a hotărât adăpostirea copiilor într-un cămin. Ei erau neglijați, aproape dezbrăcați, trăind într-o decădere extremă.

Toți copiii au rămas la noi, până au devenit adulți. Reli este astăzi o adolescentă prietenoasă, veselă și conștientă de sine. Școala îi cere ceva efort. Suntem însă siguri, că își va lua bacalaureatul și suntem curioși, care îi va fi drumul în continuare.